logos

Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea din Oradea în calitate de coordonator inter-regional, în parteneriat cu: Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor şi Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava – Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, în cadrul proiectului „Practica studenţilor economişti. Parteneriat inter-regional pe piaţa muncii între universităţi şi mediul de afaceri” (acronim PRACTeam), proiect cofinanţat din Fondul Social European – „Investeşte în oameni!”, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013; Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”; Domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”, Contract: POSDRU/90/2.1/S/64150, Valoarea totală a proiectului: 20.941.500 lei, Perioada de implementare: 01.10.2010 – 30.09.2013, Manager de proiect  – Prof. univ. dr. Anca DODESCU, anunţă:

 

Premianţii Galei PRACTeam la nivel inter-regional

  practeam

Gala PRACTeam la nivel inter-regional s-a desfăşurat la Universitatea din Oradea, în data de 18 septembrie 2013 şi a avut ca scop evaluarea, selectarea, nominalizarea, promovarea și premierea studenţilor selectaţi în grupurile ţintă ale proiectului PRACTeam pentru peformanţele şi rezultatele obţinute în cadrul stagiilor de practică din anul III de proiect, precum şi prezentarea rezultatelor finale ale proiectului. În cadrul evenimentului s-au acordat următoarele categorii de premii:

I. Premii inter-regionale pentru peformanţele şi rezultatele obţinute în cadrul stagiilor de practică PRACTeam:

  • 3 Premii de excelenţă pentru performanţe deosebite demonstrate pe parcursul stagiului de practică (în valoare de 1850 lei/premiu) următorilor studenţi:
    • Munteanu Anamaria Carmen, Grupul țintă II – Studii universitare de licență, Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Economice;
    • Tomuș Diana, Grupul țintă III – Studii universitare de masterat, Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor;
    • Iațcu Alexandra Iliuță, Grupul țintă II – Studii universitare de licență, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava – Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică.
  • 36 Premii I pentru rezultate excepţionale obţinute pe perioada stagiului de practică (în valoare de 1200 lei/premiu) următorilor studenţi:
    • Dulgheriu Alexandra, Malița Edurard, Morar Bogdan Ovidiu, Dogar Denisa , Florea Ana-Maria, Moț Cristina Florentina, Mocanu Aneta Cristina, Paul Marius Gelu, Romocian Iulia Ștefania, Molnar Gabriella, Fodor Florentina Sorina, Tărău Lavinia Denisa – Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice;
    • Popa Roxana, Cheșa Raluca, Berendi Bianca, Dumitrașcu Roxana, Marinescu Loredana, Petric Alina Daliana, Cincă Alexandra, Horat Raluca, Telescu Mihaela, Andrei Alexandra, Crețu Alina, Bumbu Daniela – Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor;
    • Damian Ancuta, Istrate Irina Loredana, Moroșan Ionela Georgiana, Lăzurcă Roxana Zamfira, Coroamă Anișoara, Bîrsan Ioana, Pîțu Paraschiva, Bejenar Ionela, Druță Marina, Crijanovschi Anastia, Hurjui Cristina, Neculai Elena Sehleanu, Pistol Alina Elena, Florea (Popescu) Monica, Tudurean Florentina – Universitatea Ştefan cel Mare, Suceava, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică.

II. Premii la concursul „Idei de îmbunătăţire a activităţii organizaţiei gazdă a stagiilor de pregătire practică” următorilor studenţi:

  • Herghelegiu Mihai – Premiul I inter-regional (în valoare de 1600 lei) – Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava – Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică;
  • Farc Luciana Florina – Premiul II inter-regional (în valoare de 1500 lei) – Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Economice;
  • Stemate Denisa – Premiul III inter-regional  (în valoare de 1400 lei) – Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor.

 

Pentru informaţii suplimentare: www.practeam.ro

Contact: contact@practeam.ro