logos

Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea din Oradea în calitate de coordonator inter-regional, în parteneriat cu: Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor şi Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava – Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, în cadrul proiectului „Practica studenţilor economişti. Parteneriat inter-regional pe piaţa muncii între universităţi şi mediul de afaceri” (acronim PRACTeam), proiect cofinanţat din Fondul Social European – „Investeşte în oameni!”, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013; Axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”; Domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”, Contract: POSDRU/90/2.1/S/64150, Valoarea totală a proiectului: 20.941.500 lei, Perioada de implementare: 01.10.2010 – 30.09.2013, Manager de proiect  Prof. univ. dr. Anca DODESCU, anunţă:

 

organizarea Workshop-ului PRACTeam

cu tema

Identificarea nevoilor cu privire la stagiile de pregătire practică pentru studenţii economişti”

practeam 

Workshopul PRACTeamIdentificarea nevoilor cu privire la stagiile de pregătire practică a studenţilor economişti, se va organiza, la sediul partenerilor: Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea din Oradea în data de 29 februarie 2011, ora 11.30, Aula Magna; Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor, Universitatea de Vest din Timişoara, în data de 29.02.2012, ora 14:00, Amfiteatrul Dumitru Mareș (101/106) şi Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, în data de  29.02.2012, ora 17:00, Aulă, Corp E/E005.

Scopul organizării acestui eveniment este identificarea nevoilor mediului de afaceri cu privire la stagiile de pregătire practică ale studenţilor economişti prin consultarea reprezentanţilor organizaţiilor partenere de practică cu privire la cerinţele Programei de practică pentru programele de studii de licenţă şi masterat, structura Ghidului de practică al studentului PRACTeam şi nevoile de formare ale tutorilor de practică din organizaţiile gazdă etc. De asemenea, în cadrul Workshop-ului PRACTeam vor fi prezentate şi nevoile studenţilor economişti cu privire la stagiile de pregătire practică identificate ca urmare a concluziilor focus-grupurilor desfăşurate cu studenţii din cele trei facultăţi partenere.

La eveniment vor participa: reprezentanţi ai partenerilor de practică ai facultăţilor organizatoare; tutori de practică şi studenţi economişti de la programele de studii de licenţă şi masterat – selectaţi în grupurile ţintă ale proiectului; coordonatori de practică; echipa managerială a proiectului, oficialităţi locale, mass-media etc.

Agenda Workshop-ului PRACTeam organizat la Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea din Oradea, însoţeşte prezentul Comunicat de presă.

Pentru informaţii suplimentare: www.practeam.ro
Contact: contact@practeam.ro

 

Descarcaţi Comunicatul de presă în format PDF